Tocmai am primit acces la noul site unde o să postez de acum înainte. www.albuionel.ro va avea pe lângă porţiunea de blog şi alte domenii interesante. Sper să vă placă şi să nu va încurce la căutare.
Aşa că ştergeţi de la favorite fosta adresă şi introduceţi-o pe cea noua.
Să avem noroc.


Mare tam-tam cu alegerile din Apold. O comună cu aproape 80 la sută ţigani atrage nenumărate personalităţi dâmboviţene. Dacă până acum a avut „oroarea” de a-i avea prezenţi pe „goagăl Vanghelie”, pe senzaţionescu Dan Diaconescu  şi pe Nicolaeeeee Guţă la microfon, acum îi mai putem vedea pe Elena Udrea, Florin Salam şi ceva jucători de la Steaua. Informaţia am auzit-o din mai multe surse (nu politice). Beneficiarul va fi candidatul PD-L, Todoran parcă îl cheamă, care înainte de primul tur dădea paie drept mită electorală oamenilor. Paie obţinute de pe terenurile luate cu „japca” de la aceiaşi oameni în momentul în care era primar.

Aşa că mergem cu toţii la Apold să ne holbăm la vedete! Pe dracu!


Pe toate canalele media locale văd reclame (nu ştiu de cine plătite) despre un turneu muzicalo-poetic făcut de prefectul guvernului PDL-UDMR , Marius Paşcan, împreună cu primarul liberal, cântăreţul Mircea Rusu din Band.  10 localităţi mureşene sunt vizitate de poetul-prefect în următoarele luni. Bănuiesc că până în vara lui 2012 vor fi trecute pe catastif majoritatea comunelor şi oraşelor din judeţ.

Aşa cum s-a văzut prin declaraţiile lui Andeicuţ, Paşcan a intrat deja în campania electorală pentru CJ Mureş. Şi o face într-un mod cât mai poetic cu putinţă. În timp ce alţii aduc concerte cu manele, el se promovează prin cântec şi recitare. Frumos. Ca idee mie chiar îmi place.

Iată cum sună invitaţia:

Dragi prieteni,

Încercările vieţii de zi cu zi, viteza existenţială ne îndepărtează adeseori de la rosturile spirituale, de la reflectarea asupra condiţiei noastre. Clipele trec precum un tăvălug peste noi şi se cuvine, din când în când, să încercăm o evadare, să căutăm refugiul creaţiei, să ne repliem în frumuseţea muzicii şi a poeziei. Vă oferim un prilej de desfătare şi vă invităm la spectacolul extraordinar intitulat generic – „Căinţa de a fi”, ai cărui amfitrioni sunt doi creatori care îmbină armonios trăirea în registrul poeziei şi al muzicii cu rigorile unor funcţii administrative de înaltă responsabilitate publică: Marius Paşcan (prefect al judeţului Mureş) şi Mircea Rusu (primar al comunei Band). Vă vor fi mesageri prin har şi interpretare actori consacraţi ai Teatrului Naţional din Târgu-Mureş: Ionela Nedelea, Dan Rădulescu şi Mihai Crăciun.

Acum eu înţeleg că a fi prefect îţi oferă anumite avantaje faţă de contracandidaţi. Şi trebuie să profiţi de ele. Dar nu pricep cum reprezentantul guvernului din teritoriu are atât de mult tip pentru cariera poetică. Că o prefectură nu este atât de facil de condus. Mai ales într-o astfel de perioadă. Sunt ceva probleme la noi în judeţ de care ar putea să se ocupe…mai mult decât de un astfel de turneu.

O altă perspectivă este cea a costurilor. Nu cred că Paşcan, din sălărelul său de prefect, va putea suporta toate cheltuielile. Aşa că a apelat la sponsori, unii care vor participa mai mult ca sigur şi la finanţarea viitoarei campaniei electorale. Dacă îşi face datorii de pe acum, ce să ne aşteptăm în cazul  în care va câştiga mandatul de preşedinte CJ. Oare nu le va plăti însutit? Din banii judeţului!

PS: organizator oficial este „Asociatia pentru progres, dezvoltare si progres Mercur” din Tîrgu Mureş, organizatorul evenimentului „Produs în Mureş.


Ieri a fost finalizată
vezi aici
prima parte din sceneta comunitarilor acuzaţi de fapte de corupţie. Judecătoria Tîrgu Mureş, în primă instanţă, i-a condamnat pe fostul şef al PC Tg Mureş Viorel Filip, pe fostul şef de serviciu Dumitru Muntean şi pe funcţionarul Mircea Aldea la 1 an de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Urmează recursul de la Tribunal şi posibil o altă etapă la Curtea de Apel. Aşa că decizia Judecătoriei mai poate fi schimbată de instanţele superioare.
Ceea ce mă frapează pe mine este cât de scurtă pare lista celor condamnaţi. Pentru că există o serie de acte (unele la dosar altele nu) prin care şi alţii se dovedesc „complici”. Nimeni nu a luat în seamă documentele semnate de Maior şi Florea prin care se dispuneau respectivele înstrăinări de contracte. Nici de faptul că o rudă apropiată actualului şef al PC Tg Mureş, Vali Bretfelean, era contabilul VGS Security.
Şi nu pot să cred că în acest moment în care se vorbeşte de regine, regi etc, mai crede cineva că cei trei au făcut totul de capul lor. Fără o coordonare superioară.

Oare cine este regina pe la noi?


Adrian Giurgea va face începând cu mâine seară de la ora 9 un nou talk-show în cadrul televiziunii locale Stii TV. După ce a fost aproximativ 2 ani realizatorul emisiunii Mureşul în Realitate. Acum revine după o pauză de mai bine de jumătate de an. Adi a mai colaborat cu televiziunea locală în anul 2008, când aceasta era condusă de Sergiu Zereş. Deşi mulţi ar avea de comentat vis-a-vis de orientarea politică a respectivei televiziuni eu cred că Adi va realiza o emisiune corectă, echidistantă şi mai ales neutră aşa cum ne-a obişnuit şi până acum.

PS: Aşa că îl aştept să mă mai cheme şi pe mine să ne dăm cu părerea ;). Adi ce zici!?


Mă uitam pe Realitatea şi îi văd pe cei 3 magnifici de la Consiliile Judeţene din Mureş, Harghita şi Covasna cum depuneau jurăminte faţă de statul maghiar, în urma obţinerii dublei cetăţenii. În opinia mea şefii judeţelor ar trebui să îşi dea demisia din funcţiile deţinute.
Să argumentăm:
Nu sunt şovin, vreau să fiu cât mai multicultural cu putinţă. Sfertul meu de ungur, imaginea bunicii care m-a crescut, familia, prietenii sau cunoscuţii aparţinând etniei maghiare m-au învăţat să nu judec. Dar aici nu mai vorbim de oameni simpli. Ci de reprezentanţi ai unui stat, aleşi democratic, care guvernează nişte judeţe. Şi care prin acest gest, deloc întâmplător, umilesc această ţară. De ce? Pentru că jură credinţă unui stat străin, în timp ce participă cu brio la guvernarea României. Ca partid şi pe plan local. Reprezentanţi ai forului judeţean.
Ideea cu cetăţenia maghiar a avut succes în Transilvania. Mulţi cunoscuţi de-ai mei se gândesc serios la acestă variantă. Nu pentru mândria de a fi maghiar, ci mai ales pentru facilităţile obţinute odată cu dubla cetăţenie. Şi aici mă refer la posibilitatea de a călători în USA fără viză. Sau la statutul de membru al Spaţiului Schengen. Nu cred că Lokodi Edita, Borboly Csaba sau Tamas Sando vor să plece peste hotare! Cu toate că după acest gest le-aş zice drum bun şi cale bătută!!!

Update>

Plus că gesturile politicienilor maghiari sau români, după caz, duc la astfel de manifestări condamnabile.


Unul dintre blogurile mele preferate a împlinit patru ani de existenţă. Este vorba de Groparu de la Cluj, a cărui postări mă binedispun întotdeauna. Aşa că îi urez la mulţi ani, postări, comenturi şi unici.
Baftă Groparule….să ne îngropi pe toţi!
PS: leapşă pentru toţi cei care îl citesc şi mă citesc.


Pe principiul videoclipului de mai jos
Primăria Tîrgu Mureş vă invită la un mega-concert Nicolae Guţă la Sala Sporturilor din Tîrgu Mureş. Intrarea este liberă…aşa că vă veţi putea bate cu angajaţii Salubriserv pentru locurile din faţă. Recitalul are un scop educativo-cultural, venind în sprijinul transformării municipiulu în Oraş Digital. Va veni întraga echipă de la IBM, ca să studieze psihologia viitorilor clienţi ai Centrului de Cercetare.
Vă mulţumim anticipat.

Update:
Duminica 6 martie edilii locali au oferit un mărţişor modest pensionarilor mureşeni. Televizoare, cafetiere, aspiratoare si cuptoare cu microunde au primit bătrâneii care au tras biletul norocos la o tombolă.


Conform unei hotărâri adoptate de plenul Consiliului Local în datat de 16 septembrie 2010 punctele de lucru ale primăriei Tîrgu Mureş din cartierele Tudor Vladimirescu şi 7 Noiembrie ar trebui să se închidă peste o săptămână în data de 16 martie. Aleşii locali au votat închiderea aşa-ziselor „primării de cartier” după 6 luni de la adoptatea respectivei hotărâri.

Până în acest moment autorităţile locale nu au dat niciun semnal cu privire la această măsură care ar trebui pusă în practică peste câteva zile. Poate că este mult prea ocupată cu datul mărţişoarelor şi a florilor cu ocazia lunii femeii. Poate că mersul pe la Bucureşti sau pe la schi în Austria ocupă prea mult timpul edililor locali. Cert este că va trebui să le închidă, că vor sau nu…doar trebuie să respecte legea…şi propriile hotărâri.

Nu trebuie uitat faptul că una dintre sedii funcţionează în hotelul unui membru şi consilier judeţean PD-L, pe numele lui Doru Borşan. Este voba de cel de pe strada Livezeni.

În jurul celui din 7 Noiembrie a exista un scandal legat de unele rude ale viceprimarului Claudiu Maior. Mai precis unchiul său Ovidiu Berghian a cumpărat respectiva locaţie printr-un interpus, cu bani împrumutaţi de la o mai multe familii de credincioşi ai cultului penticostal Bretania. Aceştia s-au trezit cu ratele neplătite şi cu riscul de aşi pierde casele impotecate pentru împrumut. Mai multe în materialul următor Vărul lui maior proprietarul din umbră al primăriei din 7 noiebmbrie şi în Adevărata relaţie Maior&Berghian


Pentru femei!

08Mar11

Nu mă prea pricep la poezie. Aşa că îl las pe Nichita Stănescu să vă spună despre femei şi dragoste.

Leoaica tinara, iubirea
mi-ai sarit în fata.
Mă pindise-n incordare
mai demult.
Coltii albi mi i-a infipt în fata,
m-a muscat leoaica, azi, de fata.

Si deodata-n jurul meu, natura
se facu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o stringere de ape.
Si privirea-n sus tisni,
curcubeu taiat în doua,
si auzul o-ntilni
tocmai lângă ciorcarlii.

Mi-am dus mâna la sprinceana,
la timpla si la barbie,
dar mâna nu le mai stie.
Si aluneca-n nestire
pe-un desert în stralucire,
peste care trece-alene
o leoaica aramie
cu miscarile viclene,
inca-o vreme,
si-nca-o vreme…